De-a lungul vieții avem tendința de a întâlni ceea ce par a fi ziduri mari de cărămidă. Aceste ziduri au in componenta de la frică, îngrijorare, conflict, resentimente, durere și toate tipurile de alte emoții și circumstanțe care par imposibil de spart. Uneori, insa aceste ziduri ne fac să ne simțim fără speranță și neajutorati, întrebându-ne dacă are vreun rost să încercăm să le străpungem. Începem să simțim că a ne lovi cu capul de acele ziduri, este singura opțiune.
Există multe feluri de închisoare, dar nici una mai chinuitoare decât
închisorile mentale în care ne-am băgat. Uneori este greu sa ieși din
asta încât să devii prizonierul propriei tale minți pare sa fie singura
solutie.
Mintea ta, te poate ține ostatic, te poate ține blocat într-un loc de îndoială și frică chiar și atunci când nimic nu te presează din exterior. Încuietorile închisorilor noastre mentale sunt credințele pe care le avem despre noi înșine și despre lume. Credințe despre ceea ce ne este permis să facem și chiar despre ceea ce avem voie să simțim. Convingerile asupra cărora în cele din urmă avem de ales, doar ca nu suntem constienti de asta.
Deși există multe tipuri de închisoare psihică, Alcatraz-ul dintre toate
este cel în care ne-am pus pentru a executa pedeapsa de a nu fi
„suficient de bun”. Unde libertatea depinde de faptul de a „deveni
cineva”. Pentru a realiza acel lucru (cariera, casa, premiu, orice) care
crezi că îți va dovedi valoarea.
Deci, te agăți de diverse idei de „bine” pe care le împletești cu mesajele pe care le auzi din ziua în care te-ai născut. Un mozaic subțire de demnitate si dependentă de statut pe care încerci cu disperare să le împletești.
Aceasta inchisoare te separă de însăși esența ființei tale, contestă meritul a ceea ce ești, când valoarea ta este evidentă, prin însăși
existența ta. Nu trebuie să-ți demonstrezi nimănui valoarea ta, mai mult decât trebuie să-și demonstreze un copac sau un delfin.
Însăși ideea de a nu fi niciodată „suficient de bun” este o capcană
profundă care iti ingroasa cu fiecare gand gratiile inchisorii. Dar, din
pacate, această închisoare personală este rareori recunoscută. Și, chiar
și cei care o recunosc, aleg să uite și să-și continue activitatea ca de
obicei.
Dar, dacă ești dispus, cheia libertății este la îndemână, chiar in mana ta sau mai bine spus in mintea ta, trebuie doar sa îndrăznești să o folosești.
Primul pas pentru a te elibera este să recunoști adevărul despre cine
esti, acea fiinta minunata si unica.
Dacă primul pas este observarea fricii, al doilea pas este, investigarea adevăratei ei naturi. Investigheaza-ti gândurile și sentimentele și
experiența internă. De ce anume ți-e frică? De ce/de cine te temi? Frica ta face parte din aceeași clasă de lucruri ca a fugi de un leu sălbatic care te alearga? Sau, se bazează pe narațiuni societale arbitrare cu care ați fost hrănit?